Horoscop 1-6 mai 2018: Se anunţă câştiguri neaşteptate, aventuri amoroase şi o discuţie cu şefii

Loading...
Loading...

RAC. Mă bucur că pentru aceşti nativi lucrurile se aşează aşa cum trebuie, că pot simţi şi ei că trăiesc cu adevărat, că şi pentru ei lumea are suprize şi bunătăţi, că se pot pune în valoare aşa cum numai ei ştiu. O atmosferă deconectantă, veselă şi debordantă în care se regăsesc mai mult decât ne închipuim.

LEU. Nu se poate vorbi chiar despre o relaxare totală, totuşi, în comparaţie cu săptămânile care au trecut, lucrurile s-au mai liniştit, dar putem vorbi pentru câteva zile de câştiguri aşteptate. Sunt adulaţi, remarcaţi, aclamaţi la scenă deschisă dacă trebuie, reuşesc în tot ce-şi propun, ce mai, pentru ei, timp de un an, Norocul cu N mare va fi cel care va face jocurile.

FECIOARA. La aceşti nativi se remarcă o deschidere spre spiritualitate remarcabilă, ceea ce aduce o perioadă la fel de bună pentru ei.

Pe de o parte sensibilitatea datorită crucii în semne mutabile îi aduce în ipostaze extreme: fie le amplificarea sentimentului de credinţă, câştigul spiritual de pe urma tranzitului prin casa muncii a lui Neptun, fie le exacerbează dorinţa de a avea, de a poseda cu orice preţ pentru a-şi asigura stabilitatea materială prin trigonul de pământ care îi va urmări ceva timp de acum încolo.

Posibile conştientizări ale unor probleme care îi chinuie de ani de zile, boli de care suferă ca urmare a traumelor din copilărie sau din adolescenţă, cert este că nativii Fecioară se vor lupta cu demonii interiori. Pe unii îi vor domina, pe alţii vor trebui să înveţe să îi accepte, iar pe alţii nici măcar nu îi ştiu.

Merg lucrurile pe aproape toate planurile, cu unele excepţii legate de familie, nu este vorba de relaţiile de cuplu, cât mai de grabă aş spune că este vorba despre boala unui părinte. Sunt însă nativi care vor pune punct unor lucruri, pe care trebuiau să le încheie de multă vreme. Zilele de 1, 3 şi 4 mai sunt grăitoare în acest sens.

Mulţi nativi preferă acum să facă ordine în viaţa lor, să încheie capitole relaţionale. Unii se vor înţelege şi vor merge de comun acord la notar, alţii vor dori partaj pe cele mai ciudate lucruri numai ca să facă zile fripte fostului partener.

Mă gândesc, de câtă diplomaţie au nevoie unii dintre parteneri pentru a face cuplul să depăşească momentele de criză şi Fecioarele sunt maestre în aşa ceva. Se nasc cupluri tinere pe cale oficială, care îşi trăiesc cel mai frumos moment din viaţă la intensitate maximă.

BALANTA. Axa socială şi partenerială rămâne în cotinuare viciată, încă nu este momentul să ia decizii importante legate de aceasta. Favorizate continuă să fie femeile şi relaţiile pe care le cultivă. Încearcă să recupereze timpul pierdut.

Din fericire, nu a fost un timp pierdut, ci este vorba despre lecţii de viaţă pe care au trebuit să şi le însuşească pentru a putea merge mai departe. Capitolul comunicare rămâne un domeniu la care mai au de lucrat, în sensul că este posibil încă să nu realizeze că lucrul cel mai cinstit este de a spune oamenilor ce gândeşti, nu doar să te detaşezi de eveniment şi să îl analizezi.

Pe de altă parte, cred că au nevoie de ceva mai multă încredere în ei, dar şi în ceea ce fac. Posibilă câştigarea unor litigii, chiar nesperat aş spune sau dacă lucrează în domeniu, vor fi actorii principali într-o serie de procese pe care le vor administra nu doar cu echilibru, ci şi cu o formidabilă intuiţie a momentului şi cu o cunoaştere excelentă a ceea ce înseamnă procedurile juridice.

Totuşi, relaţional încă resimt reculul unor convulsii afective, deşi spuneam, încă de săptămâna trecută, că, afectiv, lucrurile încep să revină la normal, poate şi pentru că au unele satisfacţii vis-a-vis de revoltele celor dragi, care s-au dovedit o luptă cu morile de vânt exact cum intuiau şi cum i-au avertizat.

Am mai spus şi asta, acum însă vor fi alături de ei şi vor încerca să le susţină moralul. Comunicarea începe să funcţioneze, discuţiile revin la tonul normal şi au aplecarea să explice unde s-a greşit, în zilele de 2 şi 3 mai, pentru ca pe 4 mai, să îşi permită să lase deoparte neplăcerile şi să simtă că se relaxează.

SCORPION. Cred că săptămâna aceasta va fi şi pentru ei una a recoltelor, în sensul că le vin bani, atât din familie cât şi din varii locuri şi locaţii pe unde mai vieţuiesc ei atunci când vor să câştige un ban în plus.

Sunt avatajate serviciile de culegere a informaţiilor, de întocmire de dosare, activităţile de investigare, cam tot ce acoperă zona lor de acţiune sau alte câmpuri de interes.

Foarte activi, mai ales în arii strategice. Pe de altă parte se încearcă o reconectare prin comunicare cu familia, lucru bine gândit. Vor face multe drumuri, unii vor pleca în concediu, alţii în interes de serviciu, dar una peste alta viaţa lor se dinamizează şi vor alerga de colo colo ca să-şi dovedească utilitatea.

De asemenea, o perioadă fastă pentru cei care lucrează în domeniul relaţiilor externe, a administraţiei, a informaţiilor şi a sănătăţii, domenii în care puterea este cea care impune calea.

Acum se concep strategii care să cuprindă segementele amintite, vin şi fondurile nu trebuie decât să acţioneze. Totuşi, şi am mai spus asta, pentru unii Scorpioni problemele acestor nativi continuă vină dinspre drumuri, fie nu ajung acolo unde şi-au propus sau au promis, fie sunt obligaţi să meargă unde nu le convine, fie ies la iveală fapte de mult consumate ceea ce îi supune orobiului public, ceea ce le creează o stare de indispoziţie.

Familia le este alături lucru care nu aş putea să le spun despre copii, dacă sunt mici nu înţeleg ce se petrece, dacă sunt mari sunt rebeli.

Dacă nu sunt căsătoriţi, dar au o relaţie există riscul ca aceasta să se încheie, mă refer la femei care vor fi obligate să aleagă între profesie şi familie şi mai mult ca sigur vor alege profesia pentru că vor bani şi afirmare. Este posibil să-şi surprindă anumite lucruri despre partenerul sau partenera de viaţă, lucruri pe care nu le cunoştea şi asta ar putea schimba perspectiva asupra relaţiei. Zile fierbinţi: 1 şi 2 mai.

SAGETATOR. Pragmatici, vorbăreţi şi atenţi la fiecare mişcare financiară din zonă, au grijă să-şi găsească cel puţin o poziţie bună, dacă nu, chiar un cuibuşor din care să dirigue, e drept, din umbră, tot ce înseamnă informaţie.

Foarte interesant mi se pare aspectul moştenirilor care îi face să se îmbete cu apă rece, de aceea îi sfătuiesc să fie atenţi şi să se gândească bine în ce se bagă deoarece cadrul mi se pare extrem de volatil şi cu o încărcătură deloc uşoară.

Fie că se pot pomeni atraşi într-un proces, fie moştenirea care le vine este una păguboasă, pentru că există şi aşa ceva şi trebuie să plătească mai mult decât face şi, bineîneţeles, de aici reproşurile.

Îmi place că relaţional lucrurile se liniştesc şi ele, disensiunile nu dispar întru totul, dar să fim serioşi, micile contrări dau farmec şi culoare vieţii în doi. Iar Săgetătorii sunt maeştrii când se pune problema de a împăca lucrurile.

CAPRICORN. Parcă se mai îndulcesc lucrurile şi pentru aceşti nativi, deşi potenţialul de agresivitate sau de violenţă împotriva lor este încă destul de mare.

Aceste lucruri par să vină din drumuri ca şi cum ar fi implicaţi în vreun accident de maşină sau legat de aspectul verbal, întâlnesc oameni certaţi cu bunul simţ, încearcă să îi evite, dar se pomenesc în vârtejul evenimentelor fără să aibă nicio vină, le sugerez să se gândească şi mai mult la problemele de supravieţuire, în cuplu şi în lume.

Afectiv lucrurile cred că sunt pe drumul cel bun, sunt prinşi de astă dată în vârtejul sentimentelor pe care le-au tot ignorat de o vreme încoace, nu mai pot da înapoi, vor fi puşi în situaţia de a alege, nu ştiu cât de bine o vor face, ei nu sunt oamenii care să fie grăbiţi, au nevoie de timp şi de analiză, ori acum lucrurile se precipită şi trebuie să ia o decizie.

Zile destul de stresante: 1, 3, 5 şi 6 mai. Cuplurile în care lucrurile merg ca pe roate se pregătesc să plece în concediu, iar cei care sunt pe cale să devină un cuplu aleargă pentru ultimele pregătiri, doar este cel mai solemn moment din viaţa lor.

Cei care nu au pe nimeni, să deschidă bine ochii vineri pe 6 mai, pentru că ar putea întâlni femeia sau bărbatul visat.

Totuşi, aş vrea să aibă grijă la zilele de 1, 2, 3 şi 4 mai când comunicarea este deficitară. Ar trebui că acesta să fie cât se poate de punctuală. Cât îi priveşte pe cei tineri, mai ales dacă sunt singuri, ei au şansa să întâlnească pe cineva aşa cum îşi doresc, pe 3 mai.

Şi profesional ar trebui să fie atente doamnele, nu de alta, dar spunând lucrurilor pe nume nu vor rezolva nimic, eventual îşi vor mai face un duşman.

VARSATOR. Cum fac, cum nu fac, aceşti nativi cad ca pisicile, în picioare. Explorarea lucrurilor noi este pentru ei adevăratul capital şi să nu vă miraţi dacă găsesc şi în cel mai banal lucru ceva de analizat, de studiat, de anticipat.

Problemele acestor nativi se circumscriu ideii de familie, de sentimente, de creativitate ceea ce le dă un mod de reacţie destul de agresivi cu conotaţii violente de cele mai multe ori, trântesc, sparg, rup, distruc, crize de personalitate care nu pot fi împiedicate decât de ei însăşi.

Aceste descărcări au loc pe fondul acumulării unor nemulţumiri pe care ei, de cele mai multe ori, le ascund sub un zâmbet sau stare de calm, dar care macină şi se amplifică până la momentul în care explodează efectiv.

De aceea cred că cel mai bun lucru pentru ei este să se enerveze atunci când trebuie să se enerveze, să râdă atunci când trebuie să râdă, să plângă atunci când trebuie să plângă.

Pentru unii poate fi vorba despre amplificarea spiritului uranian, o sumă de evenimente se vor petrece în viaţa lor, îi vor face să se simtă vedete chiar dacă orgoliul şi vanitatea sunt încă şifonate de pe urma întâmplărilor din ultimele săptămâni, vor uita toate aceste stari instantaneu atunci când li se va propune o schimbare de macaz, asta pentru că le-am tot promis că vor face schimbarea vieţii lor, într-un domeniu nou în care se vor descurca foarte bine.

Săptămâna aceasta marea problemă rămâne faptul că nu reuşesc să disocieze planul personal de cel profesional. Când se simt iubiţi şi sunt fericiţi, creativitatea lor prinde aripi şi sunt capabili să dea lucruri extraordinare, dar când sunt supăraţi, trăiesc acut sentimentul de insecuritate, totul se complică. I-aş sfătui să nu se descarce nici pe familie, nici pe copii, nici pe omul iubit.

Mai bine să iasă să se plimbe, să-şi descarce nervii pe sine, pentru că atunci când se liniştesc regretă ieşirile necontrolate. Zile cu asemenea tensiuni: 2, 3 şi 4 mai.

PESTI. Aceşti nativi îşi vor concetra atenţia, în această săptămână, pe cultivarea relaţiilor şi a susţinătorilor pe care îi au.

Ba, aş spune că sunt la un pas să mai câştige şi alţii! Alţii vor evada iar în lumea lor şi cum de acolo văd lucrurile deformat, anesteziaţi parcă de nevoia lor de afectivitate, stau cuminţi aşteptând zile mai bune. Espectativa nu cred că este o condiţie care să îi ajute acum.

Doresc multe lucruri, dar ca întotdeauna trece foarte mult timp până când le vor realiza sau poate nu le vor realiza niciodată. Cei care sunt la drumuri lungi, în concedii sau deplasări de serviciu pot fi implicaţi în incidente auto neplăcute cu iz de dosar penal, deci să nu cumva să urce la volan, mai ales dacă au şi consumat niscai băuturi alcoolice.

Aşa că pe cei cărora le place să dea la peşte, îi sfătuiesc săptămâna aceasta, să îşi ia câteva zile libere, şi să se refugieze pe malul unui lac sau în locurile lor preferate şi să se reculeagă acolo.​

Afectivitatea lor exacerbată, emoţiile pe care le trăiesc acut îi fac în această săptămână colegi de muncă greu de suportat, chiar şi pentru cei din familie sunt greu de înţeles.

Acolo unde unul din parteneri este un nativ Peşti, pot apărea disensiuni provenite din încăpăţânarea şi capriciile acestuia din urmă care nu vrea să cedeze deşi de multe ori nu are dreptate, dar consideră că el trebuie să aibă ultimul cuvânt, mai ales dacă este bărbat.

Loading...