Horoscop țigănesc. Ce ți-au pregătit zodiile în perioada următoare

Loading...
Loading...

Capela (20 februarie-20 martie)

Printre calitățile persoanelor născute sub acest semn se numără loialitatea, dragostea necondiționată și faptul că le este ușor să-i cunoască pe cei din jur. Sunt firi sensibile, care ghicesc intențiile celorlalți, fie că este vorba de fapte bune sau, dimpotrivă, de scopuri ascunse.

Deși la prima vedere sunt niște visători, în realitate le place să aibă situația sub control, mai ales când vine vorba de responsabilitățile profesionale. Deși le este ușor să-și facă prieteni, sunt și momente în care preferă singurătatea și locurile cât mai izolate.

Pumnalul (21 martie-20 aprilie)

Se spune că, în trecut, pumnalul era folosit de bărbați pentru a-și croi drum prin păduri. Astfel, se crede despre cei născuți sub acest semn că sunt deschizători de drumuri, mai exact sunt primii care propun o soluție sau care doresc să schimbe ceva.

Le place competiția, dar și să câștige. Aleg soluțiile simple și ușor de pus în practică. Pe de altă parte, sunt impulsivi și-și pierd repede răbdarea, dar nu renunță până când nu reușesc ceea ce și-au propus.

Coroana (21 aprilie-20 mai)

Este simbolul eleganței și este asociată cu puterea și aristocrația. Se spune că cei născuți sunt acest semn știu să aprecieze valorile, precum și persoanele care le sunt alături atât în clipele fericite, cât și atunci când trec prin momente grele.

Sunt admirate și chiar invidiate de cei din jur, sunt perseverente, însă le place să lucreze pe cont propriu. Caută confortul material, apreciază lucrurile de bună calitate, chiar dacă asta înseamnă să cheltuie mai mulți bani decât au.

Sfeșnicul (21 mai-20 iunie)

Deoarece sfeșnicele cu lumânări sunt privite ca lumini călăuzitoare în tradiția țigănească, cei născuți în această perioadă sunt apreciați datorită înțelepciunii de care dau dovadă, deoarece sfatul lor îi scot pe mulți din impas.

Sunt comunicativi, sociabili și calzi, așadar au mulți prieteni. Curioși din fire, caută mereu să afle mai mult și nu se dau în lături să încerce lucruri noi. Totuși, din cauza curiozității excesive, pot să aibă probleme când depășesc anumite limite.

Roata (21 iunie-21 iulie)

În tradiția țigănească, roata simbolizează mișcarea și instabilitatea. Persoanele din acest semn zodiacal sunt conduse de emoții și de impulsuri. Își schimbă dispoziția de mai multe ori pe zi, dimineața putând fi extrem de fericite, pentru ca pe seară să fie melancolice.

Deși se enervează greu, atunci când se umple paharul aleg să-ți verse nervii pe prima persoană care le iese în cale, chiar dacă nu este vinovată. Deseori visează cu ochii deschiși și le este greu să se concentreze la activitățile de peste zi.

Steaua (22 iulie-22 august)

Despre persoanele născute în această zodie se spune că s-au născut pentru a reuși în viață și pentru a se face remarcate. Sunt optimiste și știu cum să ridice moralul celor din jur. Muncesc mult și caută să câștige respectul celorlalți.

În același timp, sunt persoane norocoase, cărora soarta le este favorabilă chiar și atunci când par a fi într-o situație fără ieșire.

Clopotul (23 august-22 septembrie)

Sunt cele mai organizate, disciplinate și punctuale persoane. Totodată, sunt perfecționiste și foarte atente la detalii. Au tendința să-i critice pe cei din jur, însă sunt dispuși să-i ajute atunci când au nevoie. Obișnuiesc să aibă așteptări foarte mari și le cer altora mai mult decât pot să facă.

Moneda (23 septembrie-22 octombrie)

Întrucât monedele au două fețe, una simbolizând latura materială, iar cealalată latura spirituală, acestea sunt asociate cu ideea de echilibru și de dreptate. Nativii acestei zodii sunt plini de șarm și talentați.

Își exprimă cu ușurință sentimentele, sunt extrovertiți, pun mare preț pe aspectul lor fizic. Nu le plac nedreptățile și sunt gata să se contrazică cu oricine are o părere diferită de a lor. Pe de altă parte, simt nevoia mereu să fie în centrul atenției și apreciați de cei din jur.

Cuțitul (23 octombrie-21 noiembrie)

În cultura țigănească, cuțitul este asociat cu maturitatea și, din acest motiv, persoanele născute în această perioadă au un temperament aprig și pot face față oricărei situații, indiferent de moment.

Sunt persoane mândre, care nu acceptă înfrângerea, de aceea câștigă respectul celor apropiați. Pot să analizeze repede o situație și să ia o decizie în cel mai scurt timp.

Toporul (22 noiembrie-21 decembrie)

Nativii din această zodie au spirit de aventură, nu respectă regulile și nu se lasă doborâți de greutățile vieții. Iubesc provocările și sentimentul de libertate. Sunt curajoși, îndrăzneți și se adaptează cu ușurință oricărei situații.

Pe de altă parte, au tendința să-i copleșească pe cei din jur cu energia lor și, din acest motiv, sunt percepuți ca obositori și ușor imaturi.

Potcoava (22 decembrie-20 ianuarie)

Se știe despre potcoave că sunt un simbol al norocului și un talisman protector împotriva forțelor răului. În același timp, potcoavele sunt asociate cu efortul susținut și cu perseverența. Din acest motiv, cei născuți în această perioadă sunt dedicați muncii lor și ambițioși.

Sunt atașați de viața de familie, deoarece le oferă un sentiment de stabilitate și siguranță. Doresc să fie iubiți și nu suportă singurătatea, însă nu au încredere în oameni și preferă să ia decizii singuri, fără a se consulta.

Loading...